Leave a comment

Medierea in cazurile de divort

divort1Medierea este un proces benefic in cazurile de divort mai ales unde sunt disputate custodia dar si drepturile de vizitare ale copilului si bineinteles bunurile comune. Drepturile familiale sunt de cele mai multe ori extrem de personale si majoritatea dintre noi nu ne dorim sa discutam in sala de judecata problemele de familie si/sau valoarea proprietatilor ce ar trebui impartite la un eventual partaj.

Prin mediere se acorda membrilor familiei posibilitatea de a lua propriile decizii cu privire la problemele care sunt in discutie si de a ajunge la solutii benefice pentru ambele parti dar mai ales pentru copii, atunci cand sunt implicati. Cu ajutorul mediatorului partile au posibilitatea de a negocia si de a ajunge la un acord care sa reflecte vointa lor si sa intalneasca nevoile tuturor.

Medierea este in primul rand  voluntara si confidentiala; partile aflate in conflict au posibilitatea de a-si impartasi reciproc nevoile, gandurile, temerile ajungand astfel la o rezolutie comuna. Discutiile au loc intr-un cadru privat, costurile si timpul fiind semnificativ reduse comparativ cu un proces in instanta. Participantii la procesul de mediere stau la aceeasi masa impreuna cu mediatorul pe tot parcursul uneia sau mai multor sedinte cu scopul de a identifica problemele care au cauzat conflictul. Construind sau reconstruind sentimentele de respect si incredere medierea ajuta partile sa-si rezolve conflictele prezente si sa le previna pe cele viitoare.

Alege medierea pentru ca reprezinta un proces de colaborare la sfarsitul caruia fiecare parte obtine o solutie de tip castig iar relatiile dintre parti sunt de cele mai multe ori refacute!

Leave a comment

Ce inseamna divortul la mediator ?

Ce face un mediator in cazurile de divort?  In primul rand trebuie stiut faptul ca mediatorul nu poate pronunta un divort si nici nu va poate ajuta sa divortati intr-un timp record, cu atat mai mult cu cat exista si copii minori rezultati din casatorie.

Si totusi ce face un mediator intr-un caz de divort? Avantajul pe care il aveti atunci cand apelati la un mediator este ca toate neintelegerile dintre soti se pot rezolva tinandu-se cont atat de drepturile, dar mai ales de interesele celor doi dar si a copiilor. Acordul de mediere incheiat intre soti va avea in vedere desfacerea casatoriei, revenirea la numele avut anterior de catre unul dintre soti, daca se doreste acest lucru, incredintarea minorului, legaturile personale cu minorul, pensia de intretinere datorata de unul din parinti, minorului, partajul bunurilor detinute in comun.

Odata ce partile ajung la un acord de mediere (document intocmit de catre mediator ce va contine concluziile discutiilor purtate in cadrul sedintei de mediere), acesta se va depune la registratura instantei impreuna cu o cerere de pronuntare a divortului si de incuviintare a acordului de mediere.

Hotararea de divort se obtine dupa ce instanta va verifica legalitatea acordului de mediere.

Divorce

Leave a comment

Cea mai usoara cale de a scapa de probleme este sa le rezolvi !

image

Leave a comment

Certificatul de informare

Ce este certificatul de informare?

Certificatul de informare este documentul eliberat de mediator care atesta faptul ca partile, persoane fizice sau juridice au fost informate asupra procedurii de mediere si a avantajelor pe care le pot avea daca aleg medierea in detrimentul instantei de judecata. Scopul informarii este acela ca partile sa afle despre avantajele, efectele, regulile si limitele medierii adaptate la situatia lor concreta.

Eliberarea certificatului de informare se va face doar dupa ce va fi semnat de catre mediator si de partile care au participat la sedinta de informare. Tot pe acest document trebuie mentionata optiunea tuturor partilor de solutionare a conflictului si anume: prin mediere, prin instanta de judecata sau prin alta forma aleasa de parti. In situatia in care una dintre parti refuza in scris participarea sau nu se prezinta la data fixata pentru sedinta de informare, mediatorul va intocmi un proces-verbal care se va depune la dosarul instantei.

Prevederile art. 26 alin (3) stabilesc ca mediatorul nu poate pretinde onorariu pentru sedinta de informare si nu poate conditiona eliberarea certificatului de informare de plata unui onorariu. Cu toate acestea mediatorul este indreptatit sa solicite onorariu in situatia in care o singura parte se prezinta la mediator in vederea derularii procedurii de mediere si ii solicita acestuia declansarea procedurii de mediere. In acest caz  mediatorul va proceda la invitarea celeilalte/celorlalte parti in baza unui contract.

 Conform OUG nr. 90/2012 pentru modificarea si completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, cei care vor sa inceapa un proces sunt obligati sa participe la sedinta de informare, in caz contrar cererea lor de chemare in judecata fiind respinsa. Pe de alta parte,  OUG nr. 4/2013 – act normativ ce modifica  Legea medierii, prevede ca dispozitiile OUG nr. 90/2012 referitoare la sanctiunea inadmisibilitatii se aplica numai proceselor incepute dupa data de 1 august 2013. Cu toate acestea vor exista sanctiuni pentru justitiabilii care nu se prezinta la sedinta. Astfel, pana la 1 august 2013 se vor aplica numai dispozitiile art.187 alin.1 pct.1 lit. f) din Noul Cod de Procedura Civila, prin care instanta va putea aplica o amenda de la 100 lei la 1000 lei pentru sanctionarea refuzului partii de a se prezenta la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii.

imagesCAW1IGNE2


Leave a comment

Participarea la sedinta de informare – obligatorie incepand cu 15 februarie 2013

Sedinta de informare privind medierea si avantajele acesteia devine obligatorie de la data de 15.02.2013 ca urmare a ultimelor modificari aduse legii medierii prin OUG 4/2013.

In cazul litigiilor aflate pe rolul instantelor si care fac obiect al medierii, partile trebuie sa dovedeasca faptul ca au participat la sedinta de informare cu privire la beneficiile acesteia. Aria litigiilor unde medierea este posibila include: malpraxis, incetarea contractelor de munca, protectia consumatorilor, posesia, raporturile de vecinatate, etc. Participarea la sedinta de informare privind avantajele medierii se dovedeste in fata instantei prin prezentarea certificatului de informare eliberat de catre mediator partilor. In situatia in care una dintre parti refuza in scris participarea la sedinta de informare, nu raspunde invitatiei sau nu se prezinta la data fixata in invitatie se va intocmi un proces verbal care se va depune la dosar.

Neparticiparea la sedinta de informare cu privire la beneficiile medierii in solutionarea conflictelor civile poate fi sanctionata cu amenda judiciara intre 100 si 1000 lei, sanctiune prevazuta in NCPC.

Leave a comment

Procesul verbal de informare

Odata cu intrarea in vigoare a Legii 115/2012 cu privire la mediere se naste obligatia partilor aflate in conflict, in vederea solutionarii pe aceasta cale a conflictelor in materie civila, penala, de familie, precum si in alte materii, cel putin sa se informeze cu privire la mediere (art.2 alin.1).

Conform art. 60(1) partile sunt tinute sa faca dovada ca au participat la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii, in urmatoarele materii:

a) in domeniul protectiei consumatorilor, cand consumatorul invoca existenta unui prejudiciu ca urmare a achizitionarii unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectarii clauzelor contractuale ori garantiilor acordate, a existentei unor clauze abuzive cuprinse in contractele incheiate intre consumatori si operatorii economici ori a incalcarii altor drepturi prevazute in legislatia nationala sau a Uniunii Europene in domeniul protectiei consumatorilor;

b) in materia dreptului familiei, in situatiile prevazute la art. 64 (continuarea casatoriei, partajul de bunuri comune, exercitiul drepturilor parintesti, stabilirea domiciliului copiilor, contributia parintilor la intretinerea copiilor, orice alte neintelegeri care apar in raporturile dintre soti cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii);

c) in domeniul litigiilor privind posesia, granituirea, stramutarea de hotare, precum si in orice alte litigii care privesc raporturile de vecinatate;

d) in domeniul raspunderii profesionale in care poate fi angajata raspunderea profesionala, respectiv cauzele de malpraxis, in masura in care prin legi speciale nu este prevazuta o alta procedura;

e) in litigiile de munca izvorate din incheierea, executarea si incetarea contractelor individuale de munca;

f) in litigiile civile a caror valoare este sub 50.000 lei, cu exceptia litigiilor in care s-a pronuntat o hotarare executorie de deschidere a procedurii de insolventa, a actiunilor referitoare la Registrul Comertului si a cazurilor in care partile aleg sa recurga la procedurile prevazute la art. 999-1018 din Codul de procedura civila;

g) in cazul infractiunilor pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate si impacarea partilor inlatura raspunderea penala, dupa formularea plangerii, daca faptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, cu conditia ca victima sa isi exprime consimtamantul de a participa la sedinta de informare impreuna cu faptuitorul.

In urma etapei de informare , mediatorul va elibera procesul verbal de informare obligatorie tuturor partilor participante la sedinta de informare, iar in cazul in care acestea sunt de acord cu continuarea procedurii de mediere, se va incheia contractul de mediere.

Procesul verbal de informare va fi semnat de mediator si de toate partile participante la sedinta de informare. Indiferent daca informarea se face in sedinta comuna sau in sedinte separate, mediatorul va elibera procesul verbal de informare doar dupa ce acesta este semnat de toate partile aflate in conflict, care sunt sau urmeaza sa fie parte intr-un litigiu.

In toate cazurile, mediatorul va face informarea partilor despre avantajele, scopul si efectele juridice ale medierii precum si ale acordului de mediere fara a pretinde onorariu.

Leave a comment

Ce face un mediator?

In primul rand trebuie amintit faptul ca medierea este un proces al partilor si nu al mediatorului. Deciziile sunt ale partilor si procesul de mediere este singura forma in care partile au control deplin asupra propriilor decizii.

Un mediator nu poate lua decizii in locul partilor, nu poate impune decizii pentru ca nu este nici judecator, nici arbitru, nu poate fi partinitor – trebuie sa ramana intodeauna neutru, nu poate da consultanta juridica sau de orice alt fel.
In schimb iti va da multa bataie de cap….iti va pune o multime de intrebari pentru a putea intelege problemele pe care le ai dar si pentru a te face sa vezi the big picture (imaginea in ansamblul ei). Ca mediator este foarte important sa stiu ce anume cauta partile sa obtina din acordul de mediere si care sunt asteptarile lor ca astfel sa le pot ajuta sa-si atinga scopul.

Medierea continua sa se extinda si tot mai multi dintre noi apelam la mediere incercand sa solutionam litigii in diferite domenii. Astfel medierea va deveni nu doar o alternativa de solutionare a disputelor ci modalitatea preferata, primul pas in rezolvarea lor intrucat partile vor realiza ca medierea costa mai putin, rezolva disputele lor intr-un timp mai scurt iar rezultatul obtinut ofera un nivel de satisfactie mai mare.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 98 other followers