Leave a comment

Procesul verbal de informare

Odata cu intrarea in vigoare a Legii 115/2012 cu privire la mediere se naste obligatia partilor aflate in conflict, in vederea solutionarii pe aceasta cale a conflictelor in materie civila, penala, de familie, precum si in alte materii, cel putin sa se informeze cu privire la mediere (art.2 alin.1).

Conform art. 60(1) partile sunt tinute sa faca dovada ca au participat la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii, in urmatoarele materii:

a) in domeniul protectiei consumatorilor, cand consumatorul invoca existenta unui prejudiciu ca urmare a achizitionarii unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectarii clauzelor contractuale ori garantiilor acordate, a existentei unor clauze abuzive cuprinse in contractele incheiate intre consumatori si operatorii economici ori a incalcarii altor drepturi prevazute in legislatia nationala sau a Uniunii Europene in domeniul protectiei consumatorilor;

b) in materia dreptului familiei, in situatiile prevazute la art. 64 (continuarea casatoriei, partajul de bunuri comune, exercitiul drepturilor parintesti, stabilirea domiciliului copiilor, contributia parintilor la intretinerea copiilor, orice alte neintelegeri care apar in raporturile dintre soti cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii);

c) in domeniul litigiilor privind posesia, granituirea, stramutarea de hotare, precum si in orice alte litigii care privesc raporturile de vecinatate;

d) in domeniul raspunderii profesionale in care poate fi angajata raspunderea profesionala, respectiv cauzele de malpraxis, in masura in care prin legi speciale nu este prevazuta o alta procedura;

e) in litigiile de munca izvorate din incheierea, executarea si incetarea contractelor individuale de munca;

f) in litigiile civile a caror valoare este sub 50.000 lei, cu exceptia litigiilor in care s-a pronuntat o hotarare executorie de deschidere a procedurii de insolventa, a actiunilor referitoare la Registrul Comertului si a cazurilor in care partile aleg sa recurga la procedurile prevazute la art. 999-1018 din Codul de procedura civila;

g) in cazul infractiunilor pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate si impacarea partilor inlatura raspunderea penala, dupa formularea plangerii, daca faptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, cu conditia ca victima sa isi exprime consimtamantul de a participa la sedinta de informare impreuna cu faptuitorul.

In urma etapei de informare , mediatorul va elibera procesul verbal de informare obligatorie tuturor partilor participante la sedinta de informare, iar in cazul in care acestea sunt de acord cu continuarea procedurii de mediere, se va incheia contractul de mediere.

Procesul verbal de informare va fi semnat de mediator si de toate partile participante la sedinta de informare. Indiferent daca informarea se face in sedinta comuna sau in sedinte separate, mediatorul va elibera procesul verbal de informare doar dupa ce acesta este semnat de toate partile aflate in conflict, care sunt sau urmeaza sa fie parte intr-un litigiu.

In toate cazurile, mediatorul va face informarea partilor despre avantajele, scopul si efectele juridice ale medierii precum si ale acordului de mediere fara a pretinde onorariu.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: